Cotetzu lu’ Iuda

HA!
Cu apucaturi emo va scriu dracii mei articolul asta in memoria unor vremuri demult apuse cand toate grijile mele erau indreptate spre……….cat o sa zbor azi, o fi azi vreme de zbor, oare nu se fute vremea inainte sa zbor eu….etc.
Prin 2002 m-am inscris la cursurile de zbor din Sanpetru, o comuna de langa Brasov. Am o pasiune pentru avioane inca de mic si mi-am zis ca daca tot exista aeroclub de ce sa nu ma inscriu. Zis si facut. Vara lui 2002 mi-am petrecut-o cu o pauza de 5 zile, pe aerodrom. In fiecare zi bagam cate 30 de kilometrii cu tzoacla dus intors. Mergeam in “formatie” cu alti colegi de ai mei si pedalam ca animalele pana la aeroclub in ideea ca cine ajunge primul, zboara si primul. Ma gandesc cu adanca nostalgie la acea vara si la cea din 2003. Era totul atat de frumos, nu aveam ganduri ca ce fac maine, ce mananc maine. Ma durea in putzulica. Dimineata pe la 8 juma ajungeam in Sanpetru, faceam sedinta de Briefing pentru ziua respectiva si cand comandantul zicea ca putem scoate avioanele si planoarele era o placere. Pac deschideam usa aia uriasa a hangarului, scoteam Vilga (avion cu motor cu care se treageau planoarele), scoteam si planoarele. Le alineam la start si asteptam sa vina CZ-ul (conducatorul de zbor) care deobicei era comandantul si instructorii. Stiam fiecare ce instructor avem asa ca ne asteptam rabdatori randul la zbor. Avioanele decolau, cei ramasi la sol o ardeau fiecare pe unde putea sa se fereasca de soare. Defapt in mijlocul pistei fara nici o umbra de nicaieri singura sursa de o pseudo-racoare era “zebra” ( un cacat pe patru roti unde era statia radio si unde se insemnau zborurile in caietul de zbor).
Cand imi venea randul la zbor, luam treaba in serios. Parasuta fixata la milimetru cu grija sa nu-mi prind vreun coi cu chinga care trece printe picioare ca in caz de doamne fereste ceva, macar sa fi dat coltu cu boashele intregi. Ma urcam in cabina.
Statie radio: Verificat
Frane aerodinamice puse pe 1: Verificat
Palonierele: Verificat
Altimetrul: Verificat
Centurile: Verificat
Pac.
Unul dintre colegi fugea dupa “iepure”, capatul funiei care era legata de avionul cu motor, de Vilga. Cu maciulia venea la planor, eu trageam de un maner din carlinga, el cupla chinga de carligul din botul planorului dupa care verifica daca e fixata bine. Fugea la capatul din stanga al aripii ca sa o ridice si sa astepte semnalul meu. Dadeam prin statie: 353, elev Radu Florea, gata pentru decolare. Comandantul dadea aprobarea pentru zbor iar avionul din fata mea accelera. In scurt timp eram tras dupa el. O senzatie ireala. Concentrare maxima sa tin botul avionului exact pe axul Vilgai din fata mea.
Dupa cateva palme si picioare in cap (la propriu) de la instructori am invatat tainele zborului cu planorul si vara urmatoare in 2003 a venit testul final. Poza de mai sus e facuta chiar inainte sa plec in ultimul meu zbor cu instructor. Un zbor de verificare iar daca el isi dadea acordul eu puteam sa plec singur. A fost un zbor perfect. Am aterizat. Instructorul Campeanu iese din cabina si vine in fata mea.
- No, ce zici? Esti pregatit?
-
- Deci daca vrei, poti sa zbori singur acum dar numai daca te simti in stare.
Colegii stransi in spatele lui dadeau toti din cap afirmativ. Eu dupa o scurta ezitare am zis, DA! Pac, colegii m-au felicitat mi-au pregatit toate cele inainte de decolare. Eu eram balta de cacat la cur. A venit Vilga, au cuplat franghia de planorul meu. Dau semnal prin statie. Primesc permisiunea de decolare si plec. Cred ca a fost cel mai perfect zbor al meu. Tipam ca nebunul in avion, instructorul fiind la sol. La vreo 500 metrii altitudine Vilga incepe sa miste din aripi intr-o parte si alta. Mi-am zis ce pula mea face ala, pe cine saluta? ( in aviatie asa se saluta, se da din aripi) Mai urcam pana pe la vreo 700 metri si iar face din aripi. Eu eram asa de extaziat ca uitasem sa declanez la 500 metrii si pilotul care ma tragea tot imi facea semn. Am declansat…….535, declansat, am ragait in statie. Mi-am facut putin de cap pe sus, am venit la aterizare. Eram balta de sudoare. Am mai facut in ziua aia 3 zboruri. La ultimul zbor a venit pe aerodrom Florin Prunariu (primul si singurul roman in spatiu) care mi-a laudat ultima aterizare. Deci am avut orgasm, eram pe alta planeta cand am vorbit cu el.Dupa ce m-am dat jos din cabina, colegii m-au luat direct la botez. M-au desbracat la bustul gol si m-au tarat de maini si de picioare printr-o gramada de spini si urzici. Ma durea la Dumitru, nu simteam durerea ca eram prea fericit. Seara am luat de baut ca sa fac cinste la asistentza. Norocul meu e ca acolo erau stransi multi piloti din tara care au venit la Brasov pentru zborul la munte. Si cand m-am dus cu lazile de bere in biroul comandatului m-au luat toti la pula ca-i jignesc dandu-le pisat sa bea. M-am uitat pe birou si asta era blindat cu tuica de maramures. Comandantul era din Bihor. M-am imbatat in seara aia de nu am putut sa ajung acasa. Uf uf.
Dupa ce mi-am luat brevetul nu mai aveam intaietate la zbor. O aveau bobocii. Plm. Dupa liceu am intrat in “cacatul” vietii, deci timp de zbor tot din parti. Ma tot batea gandul sa ma inscriu din nou dar comandantul meu plecase in locul lui venise Vancea, un om cu super experienta dar care avea boala pe mine. Niciodata nu am aflat fiindca a murit anul trecut in accident de avion. Dumnezeu sa-l odihneasca!